That’s what she said

I sort of expect that some blogs will simply vanish forever from the bits of internet, so I’m going to archive some quotes for myself. Unfortunately it’s not in English, and the beauty of the quotes shall be forever shrouded into the mystery of ‘lost in translation’.

Adevărul e că nici eu nu nasc Atene în fiecare seară, ci niște zeițe pocite

Truth be told, I don’t deliver Athenes by night but ugly bitches.

cu fiecare înjurătură slobozită la adresa țânțarilor care își revendică cina sanguină din venele mele sinilii

with every ejaculated cursed word for the mosquitoes which are claiming their sanguinic dinner out of my royal blue-dyed veins

sunt conștientă că acum mă situez pe curba descendentă a ambivalenței mele afective

i’m well aware i’m on the descending verge of my ambivalent affectiveness

Toate clipele trecute de atunci s-au conglomerat într-o tumoră tare ce îmi apasă pe creier, provocându-mi vedenii desprinse dintr-o realitate ca apa dură ce lasă calcificări pe robinetul timpului prin care s-a scurs.

those memories are beconglomerated into a tumour that has been pushing down on my brain, forcing upon me visions torn apart from a reality as harsh as the mineral water whom stains the faucets of time it has passed through

Mi-aduc aminte ce întristare i-a pricinuit lui să descopere că materialul lingvistic păstrat din limba tracă este destul de sărăcăcios și cât de entuziasmat îmi povestea că cercetătorii încearcă să o reconstruiască de ceva timp – proces de durată, care nu a luat sfârșit nici până în prezent. Iată pe ce își consumă energia omenirea, gândeam eu atunci. Iată în slujba a ce își dedică zilele, nopțile, viețile. Se putea și mai rău, ce e drept. Dar dacă cineva e pasionat atât de mult de un lucru încât nu se poate sfii să-l pomenească nici când se află în pat cu iubita, de ce să nu-și urmeze adevărata pasiune?

I remember the disappointment he had to endure when he found out the legacy of the thracian language is null and however how enthusiastic he was at the news that there are researchers out there who’re still trying to rebuild it, a long term process, still unfinished; ’so, this is what people waste their time on’, i was thinking at the time, but, honestly, it could be far worse. if someone is passionate enough about a thing he isn’t even trying to held from his lover while in bed, well, why not follow that passion?

Zâmbetul îi e de copil, dar sărutul – de bărbat. Vocea îi e bărbătească – dar vorbele – de copil. Le studiază cu acribie fonetica, îi place să știe dacă o consoană e plozivă sau fricativă și se aventurează pe tărâmuri lingvistice nebănuite pentru explorarea etimologiei. Și, cu toate astea, de ce parcă toate cuvintele pe care i le spun eu îi trec pe lângă ureche?

smiles like a child but his kisses are proper of a man; his voice is manly but his choice of words, still of a child. he’s exact in the phonetics, knows if a consonant is either plosive or fricative, he even ventures out in the linguistic fields to find the root of them, but, even with all that; why do I feel that with every word I say, another one has just crossed beyond his ear range?

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2015/09/09/noua-septembrie/

Ah, da. Şi ghiduşia mea preferată – deschisul cărților „la întâmplare”. Asta după ce deschizi radioul la întâmplare şi prinzi un interviu cu un etnopsihiatru contrariat de faptul că Freud folosea visele doar pentru a le înhăma la ignobilul jug al practicii psihanalitice. E o mare varză, ştiu – și unde mai pui că e servită alături de un fetus cartilaginos de mămăligă, botezat cu hramul Sfântului Terci în catastifele gastronomilor.

ah, yes, and my favourite vice i indulge into: opening random books. which is a thing you’re in mood to do after you’ve cranked up the radio and there’s this ‘ethnopsychiatrist’ mad at the fact that Freud was using dreams as a mere tool for the ignoble saw-bench of psychoanalysis. it’s a mess, I know, right, and where do you even sum it the fact that’s served along a fetus made out of maize flour baptized with the blessing of Saint Porridge in the annals of gastronomy.

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/03/24/au-jour-qui-meurt-au-jour-qui-vient-2/

Competența profesională pe care o stăpânesc cel mai bine după şase sesiuni şi zece stagii este aceea de a-mi plânge de milă şi de a-mi sudui zi de zi neghiobia şi configurația astrală nefavorabilă.

after six examinations and ten internships, i can guarantee the skills i’m proficient in are self-loathing and the bad combinations of stars i was born under.

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/07/07/de-ce-nu-sunt-optimista-azi/

E una dintre acele nopți cu lună plină când poți să zăreşti Carul Mare, asculți Lana del Rey, iei o gură de Pepsi şi te simți în armonie deplină cu Universul. Nu te mai necăjeşte nici măcar faptul că te afli pe teritoriul Politehnicii, iar flăcăii care bat mingea îți aruncă ocheade prea puțin stăruitoare şi cam lipsite de interes. La ce te-ai aştepta, în condițiile în care rochia are un decolteu cam zgârcit şi, pe deasupra, îți ajunge până la glezne? E drept că şi acum 5 ani, când păşiseşi pentru întâia oară în aceste locuri şi alți flăcăi băteau mingea sub aceleaşi lumini dispuse în rozetă, ca într-o uriaşă sală de operații, privirile erau ceva mai pline de interes, cu toate că fusta era la fel de lungă. Dar pe atunci aveai doar 17 ani, mandibula nu-ți era aşa de proeminentă ca acum, stafilococii din RATB nu îți închiriaseră porii pe durată nedeterminată, iar timpul nu izbutise să-şi imprime aşa de tare prezența asupra tuturor trăsăturilor tale. Ai îmbătrânit, dar eşti tânără.

it’s one of those nights when you can spot the Chariot (Ursa), listen to Lana del Ray and take a sip of coke to settle down into harmony with the universe. you’re not even mad at the thought that you’re at the uni and the lads chasing after a ball aren’t even moved by your presence. the hell you’re even expecting, given you have a shitty dress down to your knees… on the other hand, it’s true that five years ago, when you were a freshman, the same boys had the same spotlights right into the pinky, as if it were an operating theatre, even though it was the same dress. ah, but, then you were only seventeen 1, you didn’t had a manly jaw, your face wasn’t bond by a feudal contract with the public transport’s germs and time hadn’t carved his presence upon yourself. you’re old but you’re young.

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/07/16/932/

Nu vreau să demonstrez prin asta că am fost un copil precoce, pentru că nu consider că e tocmai așa. La vârsta la care eu scriam numele mamei cu litere de tipar pe o bancnotă ieșită din uz, Iulia Hașdeu își compunea deja primele creații literare în limba franceză.

i’m not claiming i was a prodigy, because i haven’t: at the age i was writing the name of my mother in all caps on a banknote out of circulation, I.H. was already writing shit in French.

De ce citesc? De ce scriu? Ce rost mai are? De ce simt că trebuie să rup un fascicul de fibre din mine de fiecare dată când trebuie să sacrific o oră de lectură în favoarea căutării prevederilor noilor ghiduri de diagnostic și tratament al hipertensiunii arteriale?

why do i read? why do i write? which sense is there, in all of this? why do i feel i have to torn apart pieces of fibres out of my tissues each time i have to sacrifice a lecture hour in favor of searching the new guidelines for diagnosing hypertension?

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/07/18/drumul-spre-ceea-ce-suntem/

Cum să înveți atâția ani doar ca să devii un banal birocrat, unul care plimbă hârtii între xeroxuri și faxuri și introduce stângaci formule în Excel? Cum să nu mai pui tu vreodată stetoscopul pe pieptul unui pacient și cum să nu-i răzui tu straturile succesive de jeg ca să poți să-i faci o incizie curățică? Ce-i aia, sănătate publică?

how do you even study for so many years to become a bureaucrat, one that moves paper from the printer to the fax and inserts awkward formulae in Excel? how can you not listen again the heartbeat on the chest of the patient and how can you not scrub each of his dirt layers only for you to do a clean cut? what’s that, public healthcare?

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/11/30/how-to-save-a-life-your-own/

Unii oameni nu se pot închipui purtând halat decât după baie, iar asta nu-i nicio nenorocire. Nenorocirea e alta: anume că printre ei mă număr și eu. De aceea, în mod instinctiv, am învățat să mă adaptez noii mele condiții de autorenegat în chip ceva mai straniu – însușindu-mi atribute de reptilă.

some people can only imagine themselves wearing robes only after a bath and that’s nothing to be ashamed of. the shame however is that I find myself among those, so, instinctively, I’ve learned to adapt myself to my renegade condition by assuming the attribute of being a lizard. 2

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/12/10/piei-de-lepadat-2/

Ia te uită, dom’le, la fata asta- vine de pe o căcărează de insulă scuipată de geniul turbat al creației undeva-n miezul Oceanului Indian; a crescut probabil în proximitatea unor triburi dubioase vorbitoare de cine ştie ce dialect african neinteligibil; taică-său mai avea de hrănit încă trei guri pe lângă a ei şi i-ar fi fost mult mai lesne să ducă traiul plat şi bine întipărit în matrița tradiției şi a abuzurilor pe care mai toate femeile din zona aia îl duc. În schimb, însă, vorbeşte o franceză perfectă

holy moly, behold, this girl came from shit-sized island spat by the Creation on rabies somewhere in the middle of the Indian Ocean; was raised in some tribe who spoke god-knows-what language and her father must’ve had to fed another three besides her, and she would’ve been far better living the traditional life of abuse characteristic of the women of her land. but, no, she’s actually competent in french.

Cam ăsta ar fi fost traseul ideal de urmat. Fără beletristică, fără călătorii, fără entuziasmări futile în prezența mirosului de aracet sau de pastă corectoare. Fără timp pierdut pe gătit, fără chiulit de la cursuri, fără weekend-uri necumpătate duhnind a puturoşenie.
Fără vise. Fără visuri. Fără mâncărici în tălpi. Fără freamăte de curiozitate şi sete de autocunoaştere. Fără fascinație nemărginită pentru borcanul de măsline verzi şi zeama sărată ca ciorba de potroace în care plutesc în derivă sute de corpuri scofâlşite şi văduvite de nucleu vital. (Mănânc în medie câte opt măsline pe zi, iar un borcan mă ține cam trei săptămâni – deci, în jur de 168 de toteme îmbibate cu uleiuri esențiale trec prin sistemul meu şi sunt epurate prin filtrele mele naturale şi se contopesc apoi cu plasma, cu lichidele interstițiale, cu mitocondriile şi cu ADN-ul. Cu mine şi cu toate însuflețitele şi neînsuflețitele ce mă compun, ca să mă descompună şi să mă recompună iară).

that would have been the ideal way of life: no stories, no travels, no futile smiles at the smell of ballpoint correction paste. no time wasted on cooking, no skipped classes, no weekends smelling of laziness. no dreams, no wanderlust, no curiosity nor thirst of knowledge. no fascination without limits for canned olives and their brine like a soup of gravy in which hundreds of bodies rot without their vital nucleus. (do note that I eat around eight olives a day and I enjoy eating from the same jar for about three weeks, so that’s about 168 totems drenched in oils that go down my digestive system to be purified and join my cells, me, and all the spirits, alive or not, that constitute my person, only to decompose and recompose me again).

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/12/15/ma-voi-incumetri-cu-dracu/

Mă uit în sacoşa de rafie albastră populată sporadic pe fundul ei de câteva produse şi mi se face silă. 18 euro pentru doi rahați de câine, care mă vor balona şi mă vor constipa şi-mi vor turna amorse de celulită pe fese. Înțeleaptă alegere.

Mai bine mergeam la anticariat să-mi iau cărți de banii ăia şi mâncam, ca şi până acum, ce găseam prin frigider;

Dar nu, dom’le; mie mi-a trebuit musai pizza de Crăciun, de parcă m-ar fi făcut mama cu Silvio Berlusconi.

i’m looking inside my reusable bag being sparsely populated by a few products and i feel sick: eighteen euro for two dog shits, who’ll fill me up, constipate myself and wrap cellulite strips around each buttock. fucking genius of a choice i had. i could’ve bought books for that money and eat whatever i had until now, whatever was in the fridge. but, noo, i had to buy pizza on christmas, as if my mother had beget me with Berlusconi.

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2016/12/22/planuri-de-sarbatori/

Mi-e dor de viața aia simplă în care mănânci cartofi prăjiți cu ouă ochiuri și cu salată de roșii, aștepți primăvara ca să-ți cumperi înghețată vafe la un leu de la magazinul lu’ tanti Sonica, inspiri fumul etilic rezultat din boasca incendiată în fața curților și singurele tale refugii sunt cărțile de la biblioteca comunală, telenovelele și Teleenciclopedia.

i miss the old world where you could eat fried potato wedges with eggs, along a tomato salad; a world where you could wait till spring to buy a wafered ice-cream for a dime at old-lady’s Sonica shop. a world where you could breathe in the ethylic smoke from the compost burned in front of the apartment block and the only shelter from all of that was inside the public library’s books, the tv dramas and the televised Encyclopaedia 3

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2017/03/02/4456/

A crea înseamnă a surprinde și a te lăsa surprins. A-ți proiecta, din fiece răsărit, fotoni scânteietori pe cerul nopții îndepărtate. A zări, în fiece apus, silueta timidă și intangibilă a începutului. A te lăsa purtat de beția valurilor mării și a plămădi, din necunoscutul îmbrățișării ei, un culcuș primitor și confortabil.

to create means to surprise and to be surprised. to draw, from every sunset 4, falling photons on the distant starry sky. to distinguish, in every sunrise 5, the timid and intangible silhouette of the beginning. to becarried away on the drunkenness of sea waves and to dry, from the unknown matter hidden in her arms, a cozy bed of land to sleep on.

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2017/05/06/vitamina-c/

Simfonia biologiei umane. Plescăit, molfăit, ronțăit de migdale și alte oleaginoase, izbiri frontale între oțelul lingurii și smalțul arcadelor dentare, hiperventilație cu surmenajul mușchilor respiratori înainte și mai ales după adăpat. Băşini cu camuflarea eșuată sub zgomotul apei trase în closet. Strănuturi ce fac geamurile să duduie și dușumeaua să trepideze. Suflat de muci ce scoală din somnul de veci toți morții din cimitirul Sfânta Vineri și toți parlamentarii furați de Morfeu cu capul pe acte normative. […] Și suflă, și râde, și râde, și suflă, și tușește, și strănută, și iarăși râde, și iarăși târșâie papucii.
Am mai zis că râde?

the symphony of human biology: chewing, slurping, grinding almonds and other oleaginous nuts, frontal clashes between the spoon and the teeth, hyperventilation with the charm of the breathing muscles before and after swallowing. farts with the camouflage of the water going down the toilet. sneezes that make the windows resonate in harmonic motion and the floor to shake into seismic activity. mucus expelling that wakes the dead walk out of their coffins and wakes the politicians stolen by Morpheus who are sleeping on normative acts. and she breathes out, laughs, breathes, coughs, sneezes and laughs again, and sets into motion her slippers… did I mention that she at least laughs?

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2017/06/17/concert-din-muzica-de-bleach/

La ce bun să cunoşti masa moleculară a trinitrotoluenului, dacă tu însuți eşti o explozie ambulantă, care dărâmă tot ce-ntâlneşte în cale, care varsă cafea pe canapea, care e incapabilă să încuie o uşă după trei săptămâni de exercițiu, care încă nu ştie în ce direcție îi e camera pe culoar?

the hell does it even serves for you to know the molecular mass of TNT if you’re on your own an ambulant explosion that wrecks everything, pours coffee on the couch, can’t lock a door after a three-week training and still can’t tell which way is the room down the corridor?

https://hanuluneialteancute.wordpress.com/2017/07/16/desertaciunea-desertaciunilor/

Footnotes

  • ^1 “but she walks the streets so mean”; Carmen, Carmen.
  • ^2 quoting this because i’m imagining Nigel Farage on his porch

    the original blog article has some deeper issue too long to quote here

  • ^3 worth to mention that that’s part of the shitty culture that kinda made …? half of the population to emigrate out of the country irregardless of the century…; food supply chain broken, absolutely nothing to do and people who suck at the few jobs available
  • ^4 she says sunrise
  • ^5 sunset. but the reversal doesn’t even make sense in her version of Virginia’s Waves.